Sursa: Natalia RISTEI
Doi nemţeni sunt cercetaţi penal pentru fapte de evaziune fiscală, ei apelând la ilegalităţi pentru a-şi mări considerabil şi într-un timp foarte scurt, veniturile. Este vorba destre Claudia Apopei şi Ovidiu Boandă care şi-au înfiinţat trei firme cu obiecte de activitate diferite şi au trecut la treabă. Adică la fentat statul. Comisarii din cadrul Gărzii Financiare Neamţ au finalizat, luna trecută, cercetările în cazurile în care sunt implicaţi cei doi. În semestrul al doilea al anului trecut, Garda Financiară Bacău a cerut ajutorul comisarilor din Neamţ în verificarea firmei SCD Ventures din Piatra Neamţ, care se ocupa de comercializarea pachetelor turistice. Agenţia de turism din Piatra Neamţ a avut relaţii comerciale cu Construct Invest SRL din localitatea Mărgineni, judeţul Baăcu, prestându servicii părţii băcăuane în valoare de 651.438 de lei. În momentul în care comisarii financiari din Neamţ au solicitat reprezentanţii firmei să se prezinte la control pentru a verifica documentele contabile, niciunul nu s-a conformat. "Asociatul firmei nu s-a prezentat la control după cele trei invitaţii pe care le-am trimis potrivit legislaţiei în vigoare. Cum nu a dat niciun răspuns, noi am
considerat că prestările de servicii nu au fost înregistrate în contabilitate. Noi am evaluat, în acest caz, un prejudiciu în valoare de 228.000 de lei, ce reprezintă taxă pe valoarea achitată şi impozit pe profit", a declarat Constantin Nistor, comisar şef al Gărzii Financiare Neamţ.
Cei doi nemţeni nu s-au oprit aici. Comisarii au verificat o altă firmă deţinută de Claudia Apopei şi Ovidiu Boandă şi nu mare le-a fost mirarea când au descoperit că şi în acest caz, cei doi au trecut la încălcarea legii. Astfel, comisarii au verificat firma Trifola SRL din Piatra Neamţ care a emis facturi către aceeaşi societate din Bacău, Construct Invest, sub pretextul valorificării unor mărfuri, în valoare de 659.982 de lei, în aceeaşi perioadă ca şi în primul caz, semestrul II al anului trecut. Firma celor doi avea ca obiect de activitate silvicultura şi alte activităţi forestiere. Bineînţeles că nici de data aceasta, cei doi asociaţi unici ai SC Trifola nu s-au prezentat la control, astfel că li s-au întocmit noi dosare penale. În acest caz, prejudiciul estimat de comisarii financiari s-a ridicat la valoarea de 230.994 lei.
Evazioniştii au continuat seria ilegalităţilor dar pe o altă firmă, de data aceasta pe Rover Forest SRL care se ocupa cu comercializarea cu ridicata a materialului lemnos. Exact în aceeaşi perioadă în care au comis şi celelalte fapte, semestrul II al anului 2009, cei doi au emis către vechea clientă din Bacău, facturi în valoare de 756.025 de lei, sub acelaşi pretext că au livrat mărfuri. Prejudiciul a fost calculat la 267.759 de lei, din care taxă pe valoarea adăugată de 145.355 lei şi impozit pe profit de 122.404 lei.
"Claudia Apopei şi Boandă Ovidiu Petrică nu s-au prezentat la niciuna din invitaţiile pe care le-am trimis pe toate cele trei firme, astfel că bănuim că facturile au fost emise fictiv, fără să fie livrate mărfuri, şi nu au fost înregistrate în contabilitate", a adăugat Constantin Nistor.
| < Anterior | Următor > |
|---|








Comentarii
RSS pentru acest articol.