De vorbă cu Dani: 666: atâtea piese are o garderobă de femeie, în medie
Cetăţeni, staţi liniştiţi la locurile voastre! M-am întors. Am dat de două ori de pământ cu epigonii şi acum, puteţi răsufla uşuraţi: Dani este din nou la dispoziţia voastră.
Am vrut iniţial să vă povestesc una-alta de prin concediu. M-am apucat însă să răsfoiesc ziarele din urmă şi văd că misoginii din redacţie nu şi-au dat prea tare în petec. Poate am fost un pic nedreaptă cu ei? Ca să dreg busuiocul, hai să le zgândăr un pic orgoliile şi să le alin suferinţa. Poveştile din concediu să mai aştepte!
Când un cuplu are de plecat undeva, se petrece o scenă pe care cine n-o cunoaşte, ori are 12 ani şi n-a trăit niciodată experienţa cuplului, ori are 180 şi Alzheimer. Cristina V. din Piatra-Neamţ a reuşit însă o descriere impecabilă:
"El se îmbracă în două, hai şase minute frumoase, după care începe show-ul. Ea se îndreaptă precipitată spre şifonier, îl deschide şi o ia instant cu rău de la inimă. «Aoleu, cu ce mă-mbrac? Dumnezeule, pur şi simplu nu am cu ce!! Aoleu, mămica mea, ce târziu e! Şi ăsta s-a îmbrăcat deja. Dacă nu mă grăbesc, ajungem iar la divorţ sau, Doamne fereşte, mă tranşează şi mă bagă-n congelator şi-şi petrece, săracu', restul vieţii la zdup!». Închide primul şifonier şi aleargă către al doilea (orice femeie care nu are cu ce să se-mbrace are cel puţin două dulapuri de haine). Nici aici n-are nimic ca lumea, dar se hotărăşte totuşi să încerce nişte combinaţii. Nu chiar imediat. Mai întâi îşi face duş, îşi pune o mască hidratantă, îşi şterge oja de la picioare şi-şi pune alta, îşi spală masca hidratantă şi aplică o cremă, îşi mai şterge o dată oja de la picioare şi îşi face french manicure, îşi face bucle, îşi pensează uşor ascendent sprâncenele, se epilează, renunţă la bucle şi îşi întinde părul cu placa. Primele 61 de combinaţii sunt dezastruoase. Pur şi simplu nu pot fi folosite. În timpul ăsta, el e în palton, lauşă, transpirat şi cu bale uşor înspumate în colţul gurii. Cu spume, dar resemnat. A trecut deja prin toate fazele. A vrut s-o bată, s-o trimită la mă-sa, s-o omoare, s-o implore în genunchi, s-o ameninţe cu sinuciderea, iar s-o omoare, iar s-o trimită la mă-sa, iar s-o implore, dar de data asta stând în cap şi tot aşa. Cea de-a 62-a combinaţie se apropie puţin de ideea de «OK». «Hai că parcă merge», îşi zice ea şi mai aruncă, cu coada ochiului, o privire către el, care e tot în palton, la uşă, dar nu mai stă în picioare, ci în fund, pe gresie, şi se leagănă, senin, cu degetu-n gură. «Aoleuu, nu mai rezistă, săracu'. Tre' să mă grăbesc. Gata, asta rămâne. Ahhh! Ba nu. Nu se poate să rămână asta, pentru că o să fie şi Vasileasca acolo şi m-a mai văzut o dată îmbrăcată aşa». Mai încearcă câteva combinaţii. La un moment dat, vine şi revelaţia. Transfigurată, cu ochii ieşiţi din orbite, femeia se luminează: «Prima! Prima combinaţie era mai bună! Cea mai bună! Proastă sunt, mă! Nu puteam să râmân la ea?». Dar care oare era prima? E greu să mai ţii minte. Au trecut 3 ore de la ea. «Mai bine făceam poze, le scoteam la imprimantă şi le numerotam!». Până la urmă, şi-o aminteşte. Şi, după ce e ciupit cu forţă de obraji şi călcat pe degete cu pantofii cu toc cui, iese şi el din transă şi-şi aminteşte cum o cheamă pe ea. Pleacă fericiţi unde aveau treabă. Ea, pentru că, deşi a fost extrem de greu, a găsit până la urmă soluţia, el pentru că îl animă o fantezie secretă. Îşi zâmbeşte în interior gândindu-se cât de mişto o să fie la noapte, când o s-o omoare în somn."
Doamna Cristina V. a omis cel mai important motiv pentru care cele mai multe dintre combinaţii nu-s bune: "M-am îngrăşat ca Miss Piggy şi nu mai încap în chestia asta!" (după ce s-a luptat 10 minute s-o îmbrace). Exclamaţia e urmată obligatoriu de o criză de nervi şi de plâns. Am lăsat să curgă această scrisoare ca să vă pot pune acum o întrebare, dragi cititori de sex masculin: Vă daţi seama că astfel de scene n-ar avea loc dacă v-ar lua şi vouă mai mult timp să vă îmbrăcaţi? Vă daţi seama că ideea de cuplu ar avea mult mai puţin de suferit dacă aţi acorda o mai mare atenţie hainelor şi aţi dedica şi voi măcar trei ore unei ieşiri în oraş? Vă daţi seama că rezolvarea e la voi? Că trebuie să vă schimbaţi atitudinea? Păi, cu ce suntem noi, frate, vinovate că voi sunteţi superficiali şi vă îmbrăcaţi cu primele chestii care vă cad în mână
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: realitatea@ambra.ro
Comentarii
RSS pentru acest articol.